Informeaza-te despre colectarea selectiva

Wednesday, May 21, 2008

Amintiri din Coreea (I)


Coreenilor le place natura, de aceea au creat parcuri, spaţii verzi, au reamenajat cursuri de apă pentru a oferi "roboţeilor" care trudesc în fabrici modalităţi cât mai diverse de relaxare. Un astfel de exemplu este parcul Hallim, din insula Jeju (o insulă care trăieşte exclusiv din turism şi din vânzarea de portocale, clementine şi fructe de cactus), construit în 1971. Un loc cu grădini exotice, palmieri, grote, păsări şi case tradiţionale coreene. În imaginea de sus, pozez ca "sirenă" - femeie care face scufundări pentru a culege scoici, fructe de mare şi peşti din mare, cu scopul nobil de a-şi hrăni familia. Statuile lor sunt dese pe Jeju.


Sunt, într-un fel, reprezentante tipice ale naţiunii coreene, învăţată cu greutăţile şi cu folosirea la maxim a resurselor pentru supravieţuire. Sirene sunt acum, însă, doar femeile bătrâne, pentru că tinerele nu doresc să facă aşa ceva. Influenţa occidentală se resimte tot mai mult, unul din ghizii noştri vorbindu-ne cu tristeţe despre faptul că tânăra generaţie nu mai respectă tradiţiile, ia cu asalt fast-food-urile şi trăieşte nesănătos.
Coreenii muncesc mult de mici şi, pentru a se elibera de stres, apelează la cele mai ciudate metode. Una dintre ele mi-a fost descrisă de acelaşi ghid menţionat anterior - un fel de săli individuale de karaoke, unde orice om plăteşte, intră şi poate cânta sau urla pentru a se elibera de stres. Există şi oameni cărora le place să se descarce în public. Cel puţin asta am înţeles eu din spectacolul organizat în ajunul aniversării lui Buddha în piaţa din faţa Primăriei din Seul. În centrul imaginii de mai jos puteţi vedea o doamnă care se suise pe un fel de ladă pentru a cânta şi ţipa în ritmul muzicii de pe scenă. Era ca într-o transă.


Munca începe de timpuriu. În mod tradiţional, un copil de gimnaziu petrece la şcoală 14 ore pe zi, iar o vorbă coreeană sună ceva de genul: "Cine doarme patru ore pe noapte, va ajunge la o facultate bună. Cine doarme cinci, n-are nici o şansă".
Şi că tot am început cu un parc, voi încheia acest prim post despre experienţa în Coreea de Sud cu un alt proiect extraordinar, Cheonggyecheon, realizat de fostul primar al Seul-ului, actualmente preşedintele ţării (paralela cu Băsescu nu-l avantajează deloc pe marinarul nostru).


Un râu poluat acoperit de şosele şi îmbâcsit de trafic, aflat într-o zonă de birouri din centrul capitalei sud-coreene, a fost transformat într-o promenadă spectaculoasă, cu apă limpede, plante şi copaci, unde "roboţeii" din clădirile învecinate pot găsi o oază de relaxare. Credeţi-mă, au nevoie!
- Va urma -

4 comments:

Un jurnalist said...

Gabi, sunt linistit...Am vazut acelasi lucuru. Inseamna ca nu ne-am inselat si trebuie sa ne gandim serios la ce se intampla in alte parti ale lumii. Felicitari pentru articol.Claudiu

Anonymous said...

Io vreau sa vad imaginile cu nobili coreeni in haine romanesti. sau invers :)

Un jurnalist said...

Si eu. Ale mele n-au iesit! Asa ca astept ajutorul fratesc din partea celor care au fost pe faza.

Anonymous said...

cum "nu au iesit" ?! ai avut aparat cu film si s-a voalat ? :)